Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul III: În spre planeta Aurora

"A doua zi, Ragomi deşteptă pe Merzuc, care abià putù deschide ochii umflaţi de doru de-a mai remâne închişi.

Se aprovizionară cu cele mai trebuincioase, îndopară coşul balonului cu fel de fel de conserve, mezeluri, licheruri, vinuri scumpe, ţuică, prăjituri. Cu diferite aparate: un cinematograf, un fonograf, un telefon fotograf; în sfârşit, multe şi mărunte.

O lume nesfârşită începù să se adune ca şi în ajun, cu singura deosebire că de rândul ăsta stătù la locul ei, mulţumită bravilor jandarmi, din care jumătate fură găsiţi întinşi pe iarbă şi veghind cu ochii închişi.

Motorul începù să sbârnâie şi când Merzuc rostì obişnuita comandă: Daţi drumul! un ura formidabil isbucnì din toate piepturile; aeronauţii salutară cu cascheta, şi-şi îndreptară privirile către familia lui Ragomi, care privià la giamlâc. La revedere! la revedere! Batistele fâlfâiau şi ochii tuturor se umplură de lacrimi.

Falnicul vultur se înălţă mai întâiu încetişor, apoi îşi luă sborul. Pe pământ nu se mai zăreà nimic. O tăcere solemnă domnea, parcă nici o făptură numai vieţuià. Soarele, roşu la faţă, ca o fiinţă ce are să-şi mărturisească o greşeală, trimetea salutări prieteneşti în dreapta şi în stânga ; pe de altă parte, bălaia lună de mult s'a retras în culcuşul ei.

Ambii călători tăceau. Merzuc erà ocupat la cârmă. Ragomi sonda văzduhul, întru cât astrul falnic'i dedeà voie. Barometrul arătà vreme frumoasă, dar argintul viu din termometru începù să se pitulească din ce în ce mai mult, ca şi omul care se înghesuie de frig sub plapomă. Cu toate acestea, fiind bine echipaţi, cei doi prieteni nu simţiră prea mult neajunsurile unui drum atât de lung.

"Nitnelva" despicà văzduhul cu o iuţeală de 200.000 de kilometri pe minut. Când începù să se apropie de "Aurora", întâlnise şi alte aeroplane, cari se îndreptau în diferite direcţiuni, se salutară unul pe altul cu câte o lovitură de pistol, al cărui sgomot se repeta ca pe şeapte bolţi diferite.

Cu duşmani mulţi nu s'au întâlnit. La un punct oarecare însă, pe când se înoptà, observară că un aeroplan prea se apropie de ei.

- Bagă de seamă, strigă Merzuc lui Ragomi, este un aeroplan-pirat, care vreà să ne atace pe întuneric; fă lumină.

Ragomi îndreptă atunci reflectorul electric spre duşman şi cu iuţeala fulgerului îi trimise câteva lovituri-încărcate cu nişte gazuri asfixiante cari îl răsturnară dintr'o dată. Din cauza repeziciunei şi a frecărei cu atmosfera, toţi piraţii s'au aprins şi au ars ca o lumânare. Astfel îşi explică Ragomi de ce bolizii erau aşa de deşi de câtă-va vreme.

Mai încolo iarăşi, câte-va fiare aeriene, cu cap de leu, de tigru, ori de lup, cu aripele lor întinse încercară să-i restoarne. Dar Ragomi, trăgaciu îndemânatec, le luă vederea cu ajutorul unei puşti cu ace.

O mică furtună atmosferică erà p'acì, p'acì să-i facă să privească cu faţa'n jos, dar din fericire resistară şi o biruiră, mulţumită lui Merzuc.

În fine, după o călătorie de două zile şi două nopţi, căci e mai greu de urcat de cât de coborât, intrară bravii noştri aeronauţi în atmosfera planetei "Aurora".

Din momentul acesta, numai fu nevoie nici de cârmă, căci gravitatea planetei "Aurora" atrage în spre dânsa toate obiectele şi toate fiinţele."