Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XVII: Corespondenţa unui Aurorian

Înserându-se, Merzuc şi Ragomi pornesc spre casă ca să-şi vază poşta. Pe drum, întâlnesc pe Okubo, prietenul care-şi pierduse trenul.

- Ce vă faceţi diseară, îi întreabă Okubo.

- N'avem deocamdată nici un program.

- Atunci veniţi la Laforag, care face un chef monstru - de contrabandă, se sub înţelege. Are o mulţime de invitaţi. Mi-a dat voie să aduc şi eu doui prieteni; dacă domnului Ragomi îi face plăcere...

- Cu ce prilej, această petrecere?

- Între noi, ştii, discreţie, a ieşit din închisoarea la care fusese osândit, în urma unui faliment fraudulos.

Merzuc, la această destăinuire, se simte cam jignit şi e pe cale de a refuza invitaţia lui Okubo, când Ragomi îl trage de mânecă, şi se grăbì s'o ià înainte, zicând lui Okubo:

- Mulţumim, primim bucuros; numai să aveţi grija s'anunţaţi vizita noastră prietenilor d-tale.

Cei doi prieteni se despart de Okubo. Ragomi mărturiseşte lui Merzuc că a primit, nu ca să facă plăcere lui Okubo, pe care abia îl cunoaşte, cì mai mult ca să aibă prilejul de a face un studiu de moravuri în calitate de gazetar.

- Închipuieşte-ţi! o petrecere la un falit fraudulos şi încă...clandestină!

Ajunşi acasă, Ragomi găseşte câteva scrisori dela ai săi, toate liniştitoare.

Pe Merzuc îl aşteaptă un pachet mai voluminos. Între altele, o invitaţie la o logodnă, pe care o citeşte în gura mare:

"M. et Mme Zimmermund ont l'honneur des vous informer des fiançailles de leur fille Gretchen avec M. Isidoro Bamia, qui seront effectués en leur domicile - etc."

- Uf! exclamă Merzuc, cum nu pot suferì pe ăştia cari trimet invitaţii într'o limbă teriană, când a noastră este atât de dulce şi de armonioasă...Şi ce ortografie, doamne, ce stil...fanfaronada, îngâmfarea, voi sunteţi stăpânele Tegoului.

(Citind altele):

Ăştia mă poftesc la căsătoria lor vremelnică; iată şi unul care face o căsătorie liberă...

În sfârşit, iată o nuntă la care vom merge negreşit. Căsătoria unui bun aurorian sadea Ferhabo cu Tilca Osboca. Pregăteşte-ţi, băete, carnetul tău de note, că o să ai de furcă.

După ce eroii noştri comentară corespondenţa lor, se îmbrăcară şi porniră în spre cartierul Tego, unde şedea familia Laforag.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XVI: La o haltă spre drumul dentiştilor

Cum să-şi astâmpere setea ce mistuia pe bietul Ragomi? Intrară într'o cofetărie, unde fură serviţi chiar de patron care, când auzì că are în faţa lui un gazetar, le propuse să-i viziteze instalaţiile sale, în speranţa unei reclame gratuite.

Primiră bucuros. Cum păşiră pragul laboratorului, îşi deteră seama de locul însemnat ce'l ocupă higiena în acest local.

La ora 5 dimineaţa, când trâmbiţa îi deşteaptă din somn, toţi lucrătorii, adunaţi într-o hală specială, fac rugăciunea obişnuită, adică o serie de exerciţii fizice, cu diferite aparate de gimnastică. Apoi urmează baia, un manicur le complectează toaleta mâinilor, cari joacă un rol atât de însemnat în pregătirea acestor nimicuri după cari femeile şi copiii se înebunesc. După dejun, intră în laborator plini de râvnă. Mai multe robinete de apă sunt la disposiţia lor, împiedicând astfel să nu se strecoare în aluat vre-un lichid străin ce căldura laboratorului, mai cu seamă în anotimpul călduros, face să picure de pe obrazul lor.

Ce deosebire între aceşti bravi luptători în folosul dentiştilor - de la cari li s'ar cuvenì o pensie - şi cei de pe planeta teriană, unde simţul curăţeniei este necunoscut.

Somnoroşii sunt duşi în aşa zisul laborator, unde paraziţii de tot soiul găsesc un loc prielnic de cultură. Baie ? Cel mult de două ori pe an. Nu fac iei oare zilnic o baie de vapori în laborator? Îmbrăcămintea lor nu se deosibeşte de a zugravilor de pereţi. A stăruì mai mult asupra regimului la care sunt supuşi lucrătorii terieni, ar însemna să căutăm cu dinadinsul a potolì pofta şi plăcerea ce simt terienii pentru asemenea fleacuri dulci.

Ragomi îşi aminteşte de o bucată de sârmă şi de mucava ce le-a găsit o dată în trupul unei prăjituri teriene. Dacă ar fi fost o fire lacomă, de sigur că numai un marş funebru ar fi putut pune capăt indigestiei. Nu se mai ţine socoteală de cazurile în cari diferite vieţuitoare îşi fac din miezul acesta dulce amarul lor ţintirim; pentru că aceste corpuri sunt transportate fără mare alai în cavoul lor, adică în stomac, unde himistul însărcinat cu lucrările multiple şi delicate din acest laborator, le disolvă repede într'o soluţie gastrică.

Merzuc ascultă cu atenţiune aceste reflexiuni pe cari le complectează cu ale sale.

Acì pe planeta Aurora, aceste cazuri de invazii străine sunt aproape necunoscute, zice Merzuc. Şi dacă s'ar întâmpla, cofetarul ar suferì urmările neglienţei personalului său. Nimeni nu-i mai calcă prăvălia, pe care cârmuirea o închide, când asemenea greşeli grave ar avea urmări fatale.

PS: Probabil că Amargo e sictirit rău pe Capşa: cofeturile de pe Podul Mogoşoaei trebuie să-i fi căzut de travers. Ni se arată, totuşi viziunea de coşmar a unui corporatism totalitar. Gen chaebol, zaibatsu & co.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XV: Protecţia animalelor

Voind să treacă peste drum, o mare aglomeraţie îi oprì pe loc. Se apropiară şi aflară de ce e vorba.

Doui cai slăbănogi nu puteau trage la deal o căruţă încărcată peste puterile bietelor animale lihnite poate de foame, dar sătule de maltratări. Era una din rarele căruţe cari au rămas în circulaţie.

Un păzitor o oprì pe loc.

- Deshamă mârţoagele! zise căruţaşului.

- Mârţoage ?! - răspunse acesta. Nu vezi ce bine sunt făcuţi căişorii mei ? Şi le trase câte un biciu.

Tocmai atunci trecu şi un agent al azilului P.P.A.S.A.O [1]. Îşi dete seama de ce e vorba, telefonă să i se trimeată doui cai tineri. Peste cinci minute animalele aşteptate fură scoborâte dintr'un aeroplan, cu care se expediară caii căruţaşului la azilul invalizilor, unde'şi vor petrece restul vieţei.

Iar căruţaşul pornì bocindu-se şi lovind cu biciul pe căişorii vioi oferiţi de societatea P.P.A.S.A.O şi strigând: hi bălane! hi cârlane!

[1] Pentru protecţia animalelor şi oamenilor.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XIV: Plantaţiile

Toate străzile şi bulevardele Nitnelvei erau sădite cu diferiţi pomi mirositori, aşezaţi cu multă rânduială. Toţi erau de aceeaşi înălţime. Pomii favoriţi ai Aurorienilor sunt: salcâmul, liliacul şi teiul. Bumbăcarul şi castanul sălbatic le sunt nesuferiţi.

Fie-care cetăţean e îndatorat să vegheze cu cea mai mare dragoste asupra lor. Vai de acela care ar încerca să-şi cioplească numele pe trupul unuia din pomii ce împodobesc oraşul: e pe dată pedepsit.

Un părinte al Nitnelvei, neexperimentat - căci s-a frecat prea mult pe lângă Terieni - încercă să propună înlocuirea câtor-va pomi prin alte esenţe.

Era să provoace o răscoală a orăşenilor, cari socotesc asemenea fapt ca o nelegiuire în potriva naturei.

Cum au trecut bulevardul, au dat de parcul Tibul. Fie-care cartier are două parcuri cel puţin. Florile cele mai felurite împodobesc aceste parcuri.

- O mare parte din bugetul nostru, zice Merzuc, e mâncat de florari.

- Nu vă ştiam aşa mari iubitori de flori.

- Acì dragostea pentru flori este o adevărată patimă. Mulţi dintre horticultorii noştri îşi trudesc mintea ca să combine varietăţi noui de flori, de pomi.

Aurorienii iubesc florile pentru că nu fumează, nici nu beau; simţul mirosului îl au, din cauza aceasta, foarte desvoltat.

Intrarea animalelor este oprită cu desăvârşire în parcuri; păsărelele însă ciripesc în deplină libertate, umplând văzduhul cu ciripitul lor drăgălaş. Copiii au locuri anumite unde se pot juca în voia lor.

Birturi, bufete şi alte localuri de consumaţie, cari strică aerul plăcut al acestor grădini publice, nu există. Intrarea automobilelor este strict oprită, pentru acelaşi motiv.

Ragomi şi Merzuc vizitară toate colţurile acestui parc, în care descoperiră adevărate comori ale naturei, cari desfătau ochiul. Ceasurile trecură repede. Pe la orele 4 eşiră prin partea opusă a parcului.

PS: Poza, una din grădinile concepute de Capability Brown. Că-mi place, de-aia!

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XIII : La birt

Pe la miezul zilei, amândoi prietenii fiind năpădiţi de foame, Ragomi propuse lui Merzuc să intre într'un birt din cartierul Tego, mahalaua locuită exclusiv de terieni, adică de străini, şi unde se pot găsì bucate gătite, precum şi băuturi, în gustul terien.

Merzuc îi atrase băgarea de seamă asupra primejdiei unui asemenea prânz. Căci se ştie că poliţia urmăreşte pe carnivori, îi spionează. Terienii sunt siliţi să mănânce ca nişte conspiratori prin podurile sau pivniţele birturilor. Frica combinată cu usturimea preţurilor - birtaşii fiind aprovizionaţi prin contrabandă - fac mistuirea greoaie; iar alimentele acestea prohibite se prefac în toxine când terienii au nenorocirea ca poliţia să dea peste ei şi să cază asupra lor ca o trombă marină.

Ragomi, în faţa atâtor argumente puternice, cedă şi primì să prânzească într'o ospătărie auroreană.

Nici nu se aşteptà să găsească atâta îmbulzeală într'un birt nitnelvian.

Merzuc scrise chelnerului lista de bucate de mai jos:

Miere

Două ouă moi

Franzelă prăjită cu spanac, mazăre şi morcovi

Compot, fructe

Iaurt

Băutură la discreţie

Bucatele erau minunate; iar băutura la discreţie nu era decât o carafă cu apă curată ca cristalul.

Când venì rândul socotelei, chelnerul refuză bacşişul ce i se oferì, căci chelnerii - explică Merzuc - sunt bine plătiţi.

Ragomi se minună de îndărătnicia chelnerului de a nu primì gratificaţia. Se sculară de la masă şi eşiră ca să facă o plimbare de mistuire.

PS: Nu se putea altceva ca ilustraţiune decât ticăloasa şi nelegitima haleală macrobiotică. Dar, să nu ne lungim: urmează explicaţiile promise de după-amiază. Prea multe cafele, bre! :)

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XII: Casele şi prăvăliile din Nitnelva

Casele sunt de o construcţie uniformă; toate de aceeaş înălţime, fără nici un ornament; sunt văpsite în culoare verzue închisă pentru păstrarea sănătăţii ochilor; casele administrative sunt văpsite în culoarea oului de raţă.

Dacă n'ar fi situaţia lor deosebită pe uliţă şi numărul dela poartă, s'ar puteà uşor luà unele drept altele; în tot cazul, fac impresia unor clădiri concepute în acelaş timp de aceeaş minte meşteră. Fie-care clădire este despărţită una de alta printr'o curte-grădină destul de spaţioasă.

La poartă, o tablă bătută în zid arată numele locuitorilor.

Prăvăliile au galantare largi; firme nu există. Ele sunt înlocuite de nişte numere bătătoare la ochi. Fie-care prăvălie are un singur fel de marfă de o calitate unică. Într'una vezi mobile, în alta haine, în a treia încălţăminte, şi aşà mai departe. Preţurile sunt fixe şi aceleaşi pretutindeni.

Când se vorbeşte de o prăvălie, nu se spune: Mă duc să târguesc la firma cutare, ci la numărul cutare. Preţurile fiind aceleaş şi fixe, propăşirea prăvăliilor atârnă de simpatia ce proprietarii lor o inspiră clienţilor, sau de vecinătate.

PS: Poza, Le Corbusier, Unité d'Habitation/Cité Radieuse, Marsilia (1947-1952). Ceea ce mă face să mă gândesc că totuşi datorez cuiva o explicaţie pe-ndelete: de ce naibii s-a apucat Zaza să copieze din Amargo cu atâta sârguinţă?Stay tuned.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XI :O ochire repede asupra aspectului Capitalei şi al locuitorilor ei

Ceeace impresionează foarte mult pe Ragomi este uniformitatea de care se izbeşte pretutindeni. Merzuc, mentorul său, îi dă lămuririle cuvenite.

Aurorienii sunt eminamente cumpătaţi şi modeşti; duşmani neîmpăcaţi ai civilizaţiei terienilor, care pentru ei este sinonimă cu risipa, cu luxul şi cu urmările lor: depravarea şi degenerarea.

Viaţa lor în familie şi în societate, regimul lor alimentar, din care alcoolul şi carnea, sub multiplele lor forme, sunt excluse, combinate cu o adâncă dragoste pentru tot ce priveşte educaţia lor fizică, duce neapărat şi la o simplicitate de port caracteristică.

Pentru Terieni, Aurora este o planetă primitivă, căci ei nu concep o civilizaţie posibilă în afară de felul lor obişnuit de vieaţă, dar tocmai pe acest fel de vieaţă, Aurorienii îl despreţuiesc de obiceiu, când nu-l ignorează cu desăvârşire.

Aurorienii susţin că luxul este o plagă socială care duce la peire; că virtuţile lor pot slujì de pildă şi altor planete. Terienii susţin că nici natura nu e uniformă; că viaţa fără patimi n'are nici un farmec, nici o dulceaţă. Aurorienii probează că această dulceaţă este viermele care roade edificiul lor social, otrava care le ucide organismul lor, încetul cu încetul. Cari dintre ei au dreptate?

Cititorii vor răspunde după ce vor citì aceste rânduri, cari n'au nici o pretenţiune de a aduce vre-o lumină prea mare în dezbatere, care ţine poate dela apariţia vieţii.

Uniformitatea la Aurorieni este ea o prefăcătorie socială, o fanfaronadă, o manie sau răspunde stării lor sufleteşti, educaţiei lor sănătoase? Este oare la ei o trebuinţă socială?

O constatare luminoasă reiese din aspectul general al Aurorienilor: sunt fiinţe viguroase; mersul lor e mândru, fără a fi afectat; forţa lor fizică la ambele sexe impune respect, şi îmbrăcămintea lor, curioasă pentru Terieni, este departe de a pare ridicolă.

Toţi fără deosebire poartă costume de gimnastici, căci gimnastica, educaţia fizică sub multiplele ei forme, constitue la Aurorieni un fel de cult şi o instituţie socială.

Iată portul bărbaţilor:

Caschetă, cămaşă de lână sau de pânză, saco, pantaloni scurţi, ciorapi, pantofi.

Iată şi portul femeilor: caschetă, cămaşă, un figaro de lână sau de pânză după anotimp; pantaloni, ceva mai largi. Copiii de asemenea, de la vârsta lor cea mai fragedă, au acelaş port. Un cordon de elastic prinde mijlocul la toţi. Coloarea acestei îmbrăcăminte este cenuşie ca şi a bărbaţilor.

Femeiei mai în vârstă i se îngădue să poarte, în locul pantalonilor, o rochie scurtă.

Multă graţie se desprinde şi din unii şi din alţii.

Când fac exerciţii îşi scot sacoul sau figarolul, remânând în cămaşă.

Salutul lor constă în a ridicà un braţ în sus, când cel drept, când cel stâng, după voie. Când mâinile lor nu sunt libere, pot salutà cu capul; aceasta, escepţional.

Foarte inteligenţi şi muncitori, neavând altă credinţă decât acea care le-a insuflat-o puterea naturei, ei lucrează tot anul sau mai bine zis săptămâna întreagă, afară de a şaptea zi.