Planeta Aurora

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XVII: Corespondenţa unui Aurorian

2007-03-07T12:47:00.000-08:00

Înserându-se, Merzuc şi Ragomi pornesc spre casă ca să-şi vază poşta. Pe drum, întâlnesc pe Okubo, prietenul care-şi pierduse trenul.

- Ce vă faceţi diseară, îi întreabă Okubo.

- N'avem deocamdată nici un program.

- Atunci veniţi la Laforag, care face un chef monstru - de contrabandă, se sub înţelege. Are o mulţime de invitaţi. Mi-a dat voie să aduc şi eu doui prieteni; dacă domnului Ragomi îi face plăcere...

- Cu ce prilej, această petrecere?

- Între noi, ştii, discreţie, a ieşit din închisoarea la care fusese osândit, în urma unui faliment fraudulos.

Merzuc, la această destăinuire, se simte cam jignit şi e pe cale de a refuza invitaţia lui Okubo, când Ragomi îl trage de mânecă, şi se grăbì s'o ià înainte, zicând lui Okubo:

- Mulţumim, primim bucuros; numai să aveţi grija s'anunţaţi vizita noastră prietenilor d-tale.

Cei doi prieteni se despart de Okubo. Ragomi mărturiseşte lui Merzuc că a primit, nu ca să facă plăcere lui Okubo, pe care abia îl cunoaşte, cì mai mult ca să aibă prilejul de a face un studiu de moravuri în calitate de gazetar.

- Închipuieşte-ţi! o petrecere la un falit fraudulos şi încă...clandestină!

Ajunşi acasă, Ragomi găseşte câteva scrisori dela ai săi, toate liniştitoare.

Pe Merzuc îl aşteaptă un pachet mai voluminos. Între altele, o invitaţie la o logodnă, pe care o citeşte în gura mare:

"M. et Mme Zimmermund ont l'honneur des vous informer des fiançailles de leur fille Gretchen avec M. Isidoro Bamia, qui seront effectués en leur domicile - etc."

- Uf! exclamă Merzuc, cum nu pot suferì pe ăştia cari trimet invitaţii într'o limbă teriană, când a noastră este atât de dulce şi de armonioasă...Şi ce ortografie, doamne, ce stil...fanfaronada, îngâmfarea, voi sunteţi stăpânele Tegoului.

(Citind altele):

Ăştia mă poftesc la căsătoria lor vremelnică; iată şi unul care face o căsătorie liberă...

În sfârşit, iată o nuntă la care vom merge negreşit. Căsătoria unui bun aurorian sadea Ferhabo cu Tilca Osboca. Pregăteşte-ţi, băete, carnetul tău de note, că o să ai de furcă.

După ce eroii noştri comentară corespondenţa lor, se îmbrăcară şi porniră în spre cartierul Tego, unde şedea familia Laforag.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XVI: La o haltă spre drumul dentiştilor

2007-03-07T10:14:00.000-08:00

Cum să-şi astâmpere setea ce mistuia pe bietul Ragomi? Intrară într'o cofetărie, unde fură serviţi chiar de patron care, când auzì că are în faţa lui un gazetar, le propuse să-i viziteze instalaţiile sale, în speranţa unei reclame gratuite.

Primiră bucuros. Cum păşiră pragul laboratorului, îşi deteră seama de locul însemnat ce'l ocupă higiena în acest local.

La ora 5 dimineaţa, când trâmbiţa îi deşteaptă din somn, toţi lucrătorii, adunaţi într-o hală specială, fac rugăciunea obişnuită, adică o serie de exerciţii fizice, cu diferite aparate de gimnastică. Apoi urmează baia, un manicur le complectează toaleta mâinilor, cari joacă un rol atât de însemnat în pregătirea acestor nimicuri după cari femeile şi copiii se înebunesc. După dejun, intră în laborator plini de râvnă. Mai multe robinete de apă sunt la disposiţia lor, împiedicând astfel să nu se strecoare în aluat vre-un lichid străin ce căldura laboratorului, mai cu seamă în anotimpul călduros, face să picure de pe obrazul lor.

Ce deosebire între aceşti bravi luptători în folosul dentiştilor - de la cari li s'ar cuvenì o pensie - şi cei de pe planeta teriană, unde simţul curăţeniei este necunoscut.

Somnoroşii sunt duşi în aşa zisul laborator, unde paraziţii de tot soiul găsesc un loc prielnic de cultură. Baie ? Cel mult de două ori pe an. Nu fac iei oare zilnic o baie de vapori în laborator? Îmbrăcămintea lor nu se deosibeşte de a zugravilor de pereţi. A stăruì mai mult asupra regimului la care sunt supuşi lucrătorii terieni, ar însemna să căutăm cu dinadinsul a potolì pofta şi plăcerea ce simt terienii pentru asemenea fleacuri dulci.

Ragomi îşi aminteşte de o bucată de sârmă şi de mucava ce le-a găsit o dată în trupul unei prăjituri teriene. Dacă ar fi fost o fire lacomă, de sigur că numai un marş funebru ar fi putut pune capăt indigestiei. Nu se mai ţine socoteală de cazurile în cari diferite vieţuitoare îşi fac din miezul acesta dulce amarul lor ţintirim; pentru că aceste corpuri sunt transportate fără mare alai în cavoul lor, adică în stomac, unde himistul însărcinat cu lucrările multiple şi delicate din acest laborator, le disolvă repede într'o soluţie gastrică.

Merzuc ascultă cu atenţiune aceste reflexiuni pe cari le complectează cu ale sale.

Acì pe planeta Aurora, aceste cazuri de invazii străine sunt aproape necunoscute, zice Merzuc. Şi dacă s'ar întâmpla, cofetarul ar suferì urmările neglienţei personalului său. Nimeni nu-i mai calcă prăvălia, pe care cârmuirea o închide, când asemenea greşeli grave ar avea urmări fatale.

PS: Probabil că Amargo e sictirit rău pe Capşa: cofeturile de pe Podul Mogoşoaei trebuie să-i fi căzut de travers. Ni se arată, totuşi viziunea de coşmar a unui corporatism totalitar. Gen chaebol, zaibatsu & co.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XV: Protecţia animalelor

2007-03-07T10:12:00.000-08:00

Voind să treacă peste drum, o mare aglomeraţie îi oprì pe loc. Se apropiară şi aflară de ce e vorba.

Doui cai slăbănogi nu puteau trage la deal o căruţă încărcată peste puterile bietelor animale lihnite poate de foame, dar sătule de maltratări. Era una din rarele căruţe cari au rămas în circulaţie.

Un păzitor o oprì pe loc.

- Deshamă mârţoagele! zise căruţaşului.

- Mârţoage ?! - răspunse acesta. Nu vezi ce bine sunt făcuţi căişorii mei ? Şi le trase câte un biciu.

Tocmai atunci trecu şi un agent al azilului P.P.A.S.A.O [1]. Îşi dete seama de ce e vorba, telefonă să i se trimeată doui cai tineri. Peste cinci minute animalele aşteptate fură scoborâte dintr'un aeroplan, cu care se expediară caii căruţaşului la azilul invalizilor, unde'şi vor petrece restul vieţei.

Iar căruţaşul pornì bocindu-se şi lovind cu biciul pe căişorii vioi oferiţi de societatea P.P.A.S.A.O şi strigând: hi bălane! hi cârlane!

[1] Pentru protecţia animalelor şi oamenilor.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XIV: Plantaţiile

2007-03-07T10:07:00.000-08:00

Toate străzile şi bulevardele Nitnelvei erau sădite cu diferiţi pomi mirositori, aşezaţi cu multă rânduială. Toţi erau de aceeaşi înălţime. Pomii favoriţi ai Aurorienilor sunt: salcâmul, liliacul şi teiul. Bumbăcarul şi castanul sălbatic le sunt nesuferiţi.

Fie-care cetăţean e îndatorat să vegheze cu cea mai mare dragoste asupra lor. Vai de acela care ar încerca să-şi cioplească numele pe trupul unuia din pomii ce împodobesc oraşul: e pe dată pedepsit.

Un părinte al Nitnelvei, neexperimentat - căci s-a frecat prea mult pe lângă Terieni - încercă să propună înlocuirea câtor-va pomi prin alte esenţe.

Era să provoace o răscoală a orăşenilor, cari socotesc asemenea fapt ca o nelegiuire în potriva naturei.

Cum au trecut bulevardul, au dat de parcul Tibul. Fie-care cartier are două parcuri cel puţin. Florile cele mai felurite împodobesc aceste parcuri.

- O mare parte din bugetul nostru, zice Merzuc, e mâncat de florari.

- Nu vă ştiam aşa mari iubitori de flori.

- Acì dragostea pentru flori este o adevărată patimă. Mulţi dintre horticultorii noştri îşi trudesc mintea ca să combine varietăţi noui de flori, de pomi.

Aurorienii iubesc florile pentru că nu fumează, nici nu beau; simţul mirosului îl au, din cauza aceasta, foarte desvoltat.

Intrarea animalelor este oprită cu desăvârşire în parcuri; păsărelele însă ciripesc în deplină libertate, umplând văzduhul cu ciripitul lor drăgălaş. Copiii au locuri anumite unde se pot juca în voia lor.

Birturi, bufete şi alte localuri de consumaţie, cari strică aerul plăcut al acestor grădini publice, nu există. Intrarea automobilelor este strict oprită, pentru acelaşi motiv.

Ragomi şi Merzuc vizitară toate colţurile acestui parc, în care descoperiră adevărate comori ale naturei, cari desfătau ochiul. Ceasurile trecură repede. Pe la orele 4 eşiră prin partea opusă a parcului.

PS: Poza, una din grădinile concepute de Capability Brown. Că-mi place, de-aia!

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XIII : La birt

2007-03-07T10:01:00.000-08:00

Pe la miezul zilei, amândoi prietenii fiind năpădiţi de foame, Ragomi propuse lui Merzuc să intre într'un birt din cartierul Tego, mahalaua locuită exclusiv de terieni, adică de străini, şi unde se pot găsì bucate gătite, precum şi băuturi, în gustul terien.

Merzuc îi atrase băgarea de seamă asupra primejdiei unui asemenea prânz. Căci se ştie că poliţia urmăreşte pe carnivori, îi spionează. Terienii sunt siliţi să mănânce ca nişte conspiratori prin podurile sau pivniţele birturilor. Frica combinată cu usturimea preţurilor - birtaşii fiind aprovizionaţi prin contrabandă - fac mistuirea greoaie; iar alimentele acestea prohibite se prefac în toxine când terienii au nenorocirea ca poliţia să dea peste ei şi să cază asupra lor ca o trombă marină.

Ragomi, în faţa atâtor argumente puternice, cedă şi primì să prânzească într'o ospătărie auroreană.

Nici nu se aşteptà să găsească atâta îmbulzeală într'un birt nitnelvian.

Merzuc scrise chelnerului lista de bucate de mai jos:

Miere

Două ouă moi

Franzelă prăjită cu spanac, mazăre şi morcovi

Compot, fructe

Iaurt

Băutură la discreţie

Bucatele erau minunate; iar băutura la discreţie nu era decât o carafă cu apă curată ca cristalul.

Când venì rândul socotelei, chelnerul refuză bacşişul ce i se oferì, căci chelnerii - explică Merzuc - sunt bine plătiţi.

Ragomi se minună de îndărătnicia chelnerului de a nu primì gratificaţia. Se sculară de la masă şi eşiră ca să facă o plimbare de mistuire.

PS: Nu se putea altceva ca ilustraţiune decât ticăloasa şi nelegitima haleală macrobiotică. Dar, să nu ne lungim: urmează explicaţiile promise de după-amiază. Prea multe cafele, bre! :)

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XII: Casele şi prăvăliile din Nitnelva

2007-03-07T09:58:00.000-08:00

Casele sunt de o construcţie uniformă; toate de aceeaş înălţime, fără nici un ornament; sunt văpsite în culoare verzue închisă pentru păstrarea sănătăţii ochilor; casele administrative sunt văpsite în culoarea oului de raţă.

Dacă n'ar fi situaţia lor deosebită pe uliţă şi numărul dela poartă, s'ar puteà uşor luà unele drept altele; în tot cazul, fac impresia unor clădiri concepute în acelaş timp de aceeaş minte meşteră. Fie-care clădire este despărţită una de alta printr'o curte-grădină destul de spaţioasă.

La poartă, o tablă bătută în zid arată numele locuitorilor.

Prăvăliile au galantare largi; firme nu există. Ele sunt înlocuite de nişte numere bătătoare la ochi. Fie-care prăvălie are un singur fel de marfă de o calitate unică. Într'una vezi mobile, în alta haine, în a treia încălţăminte, şi aşà mai departe. Preţurile sunt fixe şi aceleaşi pretutindeni.

Când se vorbeşte de o prăvălie, nu se spune: Mă duc să târguesc la firma cutare, ci la numărul cutare. Preţurile fiind aceleaş şi fixe, propăşirea prăvăliilor atârnă de simpatia ce proprietarii lor o inspiră clienţilor, sau de vecinătate.

PS: Poza, Le Corbusier, Unité d'Habitation/Cité Radieuse, Marsilia (1947-1952). Ceea ce mă face să mă gândesc că totuşi datorez cuiva o explicaţie pe-ndelete: de ce naibii s-a apucat Zaza să copieze din Amargo cu atâta sârguinţă?Stay tuned.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XI :O ochire repede asupra aspectului Capitalei şi al locuitorilor ei

2007-03-07T09:52:00.000-08:00

Ceeace impresionează foarte mult pe Ragomi este uniformitatea de care se izbeşte pretutindeni. Merzuc, mentorul său, îi dă lămuririle cuvenite.

Aurorienii sunt eminamente cumpătaţi şi modeşti; duşmani neîmpăcaţi ai civilizaţiei terienilor, care pentru ei este sinonimă cu risipa, cu luxul şi cu urmările lor: depravarea şi degenerarea.

Viaţa lor în familie şi în societate, regimul lor alimentar, din care alcoolul şi carnea, sub multiplele lor forme, sunt excluse, combinate cu o adâncă dragoste pentru tot ce priveşte educaţia lor fizică, duce neapărat şi la o simplicitate de port caracteristică.

Pentru Terieni, Aurora este o planetă primitivă, căci ei nu concep o civilizaţie posibilă în afară de felul lor obişnuit de vieaţă, dar tocmai pe acest fel de vieaţă, Aurorienii îl despreţuiesc de obiceiu, când nu-l ignorează cu desăvârşire.

Aurorienii susţin că luxul este o plagă socială care duce la peire; că virtuţile lor pot slujì de pildă şi altor planete. Terienii susţin că nici natura nu e uniformă; că viaţa fără patimi n'are nici un farmec, nici o dulceaţă. Aurorienii probează că această dulceaţă este viermele care roade edificiul lor social, otrava care le ucide organismul lor, încetul cu încetul. Cari dintre ei au dreptate?

Cititorii vor răspunde după ce vor citì aceste rânduri, cari n'au nici o pretenţiune de a aduce vre-o lumină prea mare în dezbatere, care ţine poate dela apariţia vieţii.

Uniformitatea la Aurorieni este ea o prefăcătorie socială, o fanfaronadă, o manie sau răspunde stării lor sufleteşti, educaţiei lor sănătoase? Este oare la ei o trebuinţă socială?

O constatare luminoasă reiese din aspectul general al Aurorienilor: sunt fiinţe viguroase; mersul lor e mândru, fără a fi afectat; forţa lor fizică la ambele sexe impune respect, şi îmbrăcămintea lor, curioasă pentru Terieni, este departe de a pare ridicolă.

Toţi fără deosebire poartă costume de gimnastici, căci gimnastica, educaţia fizică sub multiplele ei forme, constitue la Aurorieni un fel de cult şi o instituţie socială.

Iată portul bărbaţilor:

Caschetă, cămaşă de lână sau de pânză, saco, pantaloni scurţi, ciorapi, pantofi.

Iată şi portul femeilor: caschetă, cămaşă, un figaro de lână sau de pânză după anotimp; pantaloni, ceva mai largi. Copiii de asemenea, de la vârsta lor cea mai fragedă, au acelaş port. Un cordon de elastic prinde mijlocul la toţi. Coloarea acestei îmbrăcăminte este cenuşie ca şi a bărbaţilor.

Femeiei mai în vârstă i se îngădue să poarte, în locul pantalonilor, o rochie scurtă.

Multă graţie se desprinde şi din unii şi din alţii.

Când fac exerciţii îşi scot sacoul sau figarolul, remânând în cămaşă.

Salutul lor constă în a ridicà un braţ în sus, când cel drept, când cel stâng, după voie. Când mâinile lor nu sunt libere, pot salutà cu capul; aceasta, escepţional.

Foarte inteligenţi şi muncitori, neavând altă credinţă decât acea care le-a insuflat-o puterea naturei, ei lucrează tot anul sau mai bine zis săptămâna întreagă, afară de a şaptea zi.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul X: La "briciul lui Satana"

2007-03-07T09:47:00.000-08:00

Cei doui prieteni se apropiară de această firmă, care puteà îndemnà pe cineva să se ferească de un asemenea briciu.

- Ce firmă curioasă, zise Ragomi.

- Da, proprietarul acestui atelier are o mare veneraţie pentru Satana Terienilor, care a fost, după ei, cel dintâiu bărbier.

- Cum aşà ?

- N'a ras el pe Adam şi Eva din Paradis?

- Ce glumeţ eşti !

Atelierul erà plin.

- Bună ziua, domnule Merzuc, poftiţi de şedeţi, domnilor, suntem gata numai decât, domnilor!

- E, de sigur, patronul atelierului, îşi zice Ragomi.

Le vine şi lor rândul. Sculele se desinfectară în faţa lor. O foiţă higienică se desfăşură dintr'un rulou pe fiecare scaun. Lucrători curaţi, în bluze albe; lucrează cu mănuşi de aţă. Gura lor e parfumată.

La plată, lucrătorul refuză bacşişul oferit de Ragomi.

La plecare, aşteaptă să vină ucenicul să-i şteargă hainele. Nimeni nu se mişcă.

- N'aştepta în zadar, căci acì fie-care cetăţean e obligat să-şi lase microbii aiurea.

La deschiderea uşei, acelaş glas puternic se aude:

Să vă fie de bine, domnilor! Poftă bună, domnilor! Petrecere bună, domnilor!

E singurul lucrător care, cât au stat în atelier, turnà la fel de fel de năzdrăvănii, de cari unii făceau haz.

Terienii ţin la Ivan sucitul, poreclă de care se simte mândru. Deşì e un perfect brăzdar de obraze, totuş patronul nu îndrăzneşte să-i arate drumul uşei, căci are protectorii săi. Glasul lui detună, pentrucă n'a putut scăpà de obiceiul ce-l aveà pe când erà sergent-major la cazaci : căci era terien sadea.

Discutând pe drum asupra curăţeniei atelierului şi personalului de serviciu, Merzuc lămureşte că în planeta "Aurora" cei cari vor să se dedeà la acest meşteşug sunt examinaţi cu deamănuntul de o comisie sanitară: Candidatul trebue să fie sănătos, să aibă dinţi frumoşi, gura curată. Cât pentru unghii, patronul e obligat să i le inspecteze zilnic: căci doliul lor este oprit cu desăvârşire.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul IX : Deşteptarea Aurorienilor

2007-03-07T09:39:00.000-08:00

Ragomi dormia dus, când sunetul unei trâmbiţe îl trezeşte. Se scoală repede. Merzuc era în picioare.

- Ce e, amice, întrebă Ragomi, trebue să fie vreun foc undeva în apropiere?

- Nu te speria, nu e nimic; ceea-ce ai auzit nu este un semnal de alarmă, ci de deşteptare. Aurorienii au somnul greu, din cauza oboselei binefăcătoare ce o provoacă exerciţiile lor fizice de tot soiul. Insomnia e aproape necunoscută pe aici. Locuitorii dorm tun. Fie-care uliţă are trâmbiţaşii săi, cari deşteaptă pe cetăţeni. Deci, să facem şi noi ca toţi ceilalţi.

Se îmbrăcară. Apoi Merzuc sună. O femeie care păreà de 20 de ani intră în odaie.

- Drăguţă fată ! zice Ragomi.

- Da, de 40 de ani. Citeşte actul ei de naştere, care e înrămat şi atârnat de perete.

- Parcă ar fi o diplomă de bacalaureat sau de cetăţean!"

- Da, aici nu-şi ascunde nimeni vârsta. Din potrivă. Rasa Aurorienilor este atât de viguroasă, încât toţi par mai tineri. Aurorianul trăieşte până la 200 de ani, în termen mijlociu.

Fata de 40 de ani se apropie de Merzuc.

- Poftiţi ceva, frate?

Ragomi se uită la Merzuc, zicându-i: De când ai o soră ?

Merzuc zâmbeşte. Acì toţi suntem egali în faţa naturii şi a legilor. Toţi suntem fraţi. Nu suntem oare copiii unei aceleiaş mume, puternica natură ?

- Ascultă, Lamba, adù trei servicii.

- Mai avem pe cineva la dejun ? întreabă Ragomi.

- Stai, să vezi.

Lamba intră cu trei perechi de haltere şi împarte la fiecare câte o pereche.

- Alineare, comandă Merzuc, faceţi ca mine!

Şi câte-şi trei, în timp de o jumătate de ceas, fac fel de fel de exerciţii, cari, pe lângă vigoare, le deşteaptă şi o poftă de mâncare dartanianescă.

- La masă, acum! căci rugăciunea am făcut-o. Lamba aduse trei tacâmuri. Dejunul erà compus din lapte, ouă moi, unt, miere.

Ragomi (căutând cu ochii): dar n'aveţi puţină cafea.

- Cafeaua şi ciaiul se găsesc numai la farmacie, care le vinde după prescripţia medicală, ca stimulente.

- Fără supărare, greţos lapte aveţi pe acì.

- Te-ai învăţat cu laptele terienilor, subţiat de îneacă lactometrul. Pe acì nu se falşifică nici laptele, nici alte alimente; căci Aurorienii au şi trupul şi conştiinţa dreaptă. Sunt scrupuloşi şi cinstiţi. O să râzi poate când îţi voiu spune că se atribue aceste calităţi şi educaţiei fizice?

- Nu voiu râde, dar îţi voiu spune că sunt simple închipuiri. Dar să lăsăm deocamdată discuţia aceasta. Să mâncăm şi să mergem să ne rază mai bine bărbierul, decât să ne radem noi unul pe altul, zise Ragomi, râzând.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul VIII:Capitala "Nitnelva"

2007-03-07T09:33:00.000-08:00

Erau orele opt seara, când se urcară într' un automobil şi porniră spre oraş.

Ragomi rămase în extaz, căci nu ştia ce s' admire mai 'nainte: marea regularitate şi curăţenie a uliţelor sau simetria şi simplicitatea elegantă a construcţiilor, ori strălucirea neaşteptată a iluminaţiei.

- Aveţi vre-o sărbătoare oficială, vre-o primire a vre-unui suveran vecin ?

- Nici una, nici alta. Aurorienii sunt oameni practici; au constatat că cu cât lumina e mai îmbelşugată, cu atât rău-făcătorii sunt mai puţin numeroşi. Până şi Morfeu nu îndrăzneşte să calce pe acì , dar mite să fure pe păzitori!

- Adică, cum s'ar zice la terieni: nu-i fură somnul.

-Tocmai, şi mulţumită felinarelor de radium, care se găseşte în cantităţi mari pe acì, tot oraşul înoată în valuri de lumină. Nu rămâne un colţ care să nu fie mângâiat de lumina lor argintie.

Peisagiul muntos din jurul oraşului, sub această lumină fermecătoare, alcătuia o privelişte care nu se poate descrie şi nu s'a cântat încă, pentru că pe aici sunt preà puţini literaţi şi mai cu seamă puţini poeţi.

Bulevardele erau largi de câte 100 de metri, străbătute în lung şi în lat de tot ce'şi poate închipui cineva ca mijloc de transport, dela cel mai simplu telegar al laptagiilor, până la cel mai luxos automobil.

Pe de-asupra oraşului pluteau fel de fel de baloane, de diferite forme: omnibusuri aeriene, trenuri, etc. se încrucişau fără a se ciocnì, atât de bine erau cârmuite.

Pe uliţă nu se auzeà cel mai mic sgomot, nici tropotul cailor, nici roţile grele ale camioanelor, cari călcau parcă pe bumbac, de şi caldarâmul erà de piatră cubică, - şi aceasta mulţumită roţilor de cauciuc şi galoşilor din aceeaşi substanţă, în cari sunt încălţate copitele cailor.

Încercarea de a se înlocuì acest pavagiu cu cel mai modern la terieni, adică cel făcut din piftie gudronată, a dat rezultate dezastroase pentru nenorociţii cai, al căror număr s'a împuţinat în câteva zile.

S'a renunţat cu desăvârşire la acest sistem, socotit ca cel mai barbar.

Rasa şevalină a fost astfel scăpată de la peire sigură.

Oboseala a început să stăpânească pe călătorii noştri. Ajunşi acasă, îşi luară noapte bună unul dela altul şi închiseră ochii până dimineaţă.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul VII: Clasificarea vagoanelor

2007-03-07T09:29:00.000-08:00

Trenul electro-magnetic, în care se urcară, pornì cu o iuţeală moderată de 500 kilometri pe ceas. Vagoanele erau foarte confortabile, căptuşite în întregime cu piele.

- Toate vagoanele sunt la fel, lămuri Merzuc. N'o să găseşti în toată planeta un compartiment de tren încuiat sau rezervat. Toţi călătoresc împreună, căci planeta Aurora este o planetă eminamente democrată. Toate vagoanele au desinfectante, câte un serviciu întreg de toaletă.

- Dar nu e nici o deosebire de clase?

- Da, iat-o: Cei din clasa I-a au dreptul să-şi întinză noaptea picioarele întregi; în cazul ăsta, sunt numai patru locuri ocupate; cei din clasa II-a au dreptul să şi le întinză pe jumătate şi încap 8 inşi într'un compartiment; cei din cl. III-a dorm cu picioarele spânzurate...în jos. Şi atunci încap 16 într'un compartiment...

Un călător prea gras plăteşte taxa îndoită, dar aceasta se întâmplă mai mult terienilor, căci în general Aurorienii, mulţumită educaţiei lor fizice, nu cunosc obezitatea.

Terienii cari rămân mai mult timp în Aurora îşi încredinţează trupul lor unui bun sacerdote al gimnasticei, care prin exerciţiile variate la cari ' l supune îi topeşte prisosul, readucându-l la starea normală, care ' l va scuti pe viitor de taxa îndoită pe căile ferate şi aiurea.

Trenurile se urmează din cinci în cinci minute, ori care ar fi numărul călătorilor.

- Ce planetă! ce moravuri! exclamă Ragomi.

- Iată şi farul luminos din faţa capitalei scumpei noastre planete, zice Merzuc plin de bucurie. Apoi adaogă:

Fiecare oraş are, la intrarea lui, câte un far, a cărui lumină puternică se deosibeşte ca culoare. Mulţumită acestor lumini, Resmov, marele astronom care m'a adus acì, a putut descoperì această planetă.

O sirenă cu un sunet lung de un kilometru anunţă stoparea trenului. Este noapte, călătorii se scoboară în ordinea cea mai desăvârşită. Pe frontispiciul gărei se citeşte inscripţia cu litere uriaşe şi luminoase: "Nitnelva".

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul VI: Un călător tabietgiu

2007-03-07T04:43:00.000-08:00

"Pe când trenul era gata să pornească, Merzuc zăreşte pe peron pe prietenul său Okubo, care păreà disperat.

- Ce ţi s'a întâmplat, Okubo ? îl întreabă Merzuc.

- Închipuieşte-ţi că am încredinţat geamantanul meu unui hamal pe care nu-l mai văz venind. Şi trenul e gata de plecare, ce mă fac! ce mă fac!

- Deh! ce să-i faci dacă vrei să faci pe boierul, uite noi luăm bagagiul în mână, nu-l încredinţăm hamalilor.

- Mai e vre-un tren?

- Da, mâine dimineaţă.Okubo umblă ca o fiară furioasă, scrâşnind din dinţi, ceea ce se observa pe faţa lui smeadă, şi încruntând ochii.

În sfârşit, îşi desluşeşte hamalul, care venia tacticos cu căruciorul.

- Haide mai repede, că pierd trenul!

- Fii pe pace. Ceasul merge înainte.

Când hamalul ia giamantanele lui Okubo la spinare, se aude o fluierătură şi trenul porneşte.

- Bietul Okubo, bietul Okubo! exclamă Ragomi.

Pe drum, Ragomi întreabă pe Merzuc: Cine e domnul ăsta, care a fost amendat?

- E guvernatorul Nitnelvei, capitala Aurorei.

- Şi îndrăzneşte un simplu păzitor să pedepsească pe şeful său suprem?

- Ştii care e forţa Aurorienilor? Sancţiunea. Avem puţine legi, dar se aplică tuturor de o potrivă."

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul V: Un păzitor zelos

2007-03-07T04:39:00.000-08:00

"După ce luară biletele, se plimbară puţin pe peronul gărei. Ceea ce surprinse pe Ragomi fu curăţenia exemplară ce constată în gară, cu toată mişcarea extraordinară. Nimeni n'avea voie să se abată dela regulamentul afişat. Hârtiile se aruncau în fundul unei cutii. Scuipătoare foarte practice erau aşezate din depărtare în depărtare.

Un călător era tocmai să se urce în vagon, când îl apucă un acces de tuse. După faţa lui, părea că suferă de astm, boală de care nu sunt scutiţi nici Aurorienii, spunea Merzuc.

Uitând în acea clipă de suferinţă regulamentul gărei, asvârli jos ceea ce fierbea în pieptul său. Păzitorul, cu ochii săi de sfinx băgă de seamă şi se apropie politicos de astmatic, zicându-i:

- Aţi călcat regulamentul, binevoiţi a plăti amenda de 10 moiari [1]

- Nu mă opun, dar n'am monedă schimbată şi sunt foarte grăbit.

- Atunci, trimeteţi, vă rog banii prin pneumaticul de la prima staţie.

- Negreşit, iată şi adresa mea. Te felicit, băiete, ştii să-ţi faci datoria.

"Pneumaticul" este o invenţie a Aurorienilor, prin care se expediază bani, bagaje, etc. Tot oraşul Nitnelva este străbătut de această fericită invenţiune."

[1]Monedă auroriană în valoare aproximativă de un leu nou.

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul IV:La vama planetei "Aurora"

2007-03-07T04:31:00.000-08:00

"Cum îi zăreşte portarul vămei cu ochianul, sună clopoţelul care puse în mişcare tot personalul vamal.

Şi îndată ce "Nitnelva" atinse suprafaţa "Aurorei", şeful vameşilor, Tamarac, o figură simpatică şi zâmbitoare, le ură bun sosit. Apoi, fără altă pregătire:

- Aveţi paşapoartele în regulă? (După ce le cercetează). Bine, foarte bine, aveţi ceva de mărturisit?

- Poftim de caută.

- Ce aveţi în sticlele astea?

- Nisca-i băuturi, zise licheruri.

- Trebue să le trimitem înapoi, căci n'au voie să treacă mai departe.

Apoi, tartorul vameşilor, asvârlă sticlele peste marginea planetei.

- Cine ştie pe capul cui o să cază, zice Ragomi.

- Nu face nimica, răspunde Tamarac, terienii le vor lua drept nişte aerolizi şi vor păstra cioburile de sticlă pe la muzeele lor. Dar acì ce aveţi? întreabă din nou vameşul, scotocind prin fundul coşului.

- Nişte tutun bectemis, dacă pofteşti 'ţi oferim cu plăcere o cutie.

- Mulţumim, răspunde cam răstit. Ce, voiţi să mă mituiţi ?

- Doamne fereşte, aşa de politeţă...

- Le trimitem înapoi... Dar acì ?

- Nişte mezeluri de Chicago.

Tamarac le miroase şi faţa lui exprimă o vie satisfacţie.

- Poftim de gustă, 'i zice Merzuc. Nu te otrăveşti.

- Datoria înainte de toate (şi asvârlă pachetul).

După îndeplinirea formalităţilor vamale, Merzuc băgă aeroplanul într'un şopron. Apoi se îndreptară amândoui spre gară ca să ea bilete de tren.

Pe drum, pipăindu-şi buzunarele, Ragomi observă cu bucurie că mai avea nişte tutun; îşi mai aduce apoi aminte că în fundul giamantanului zăceau o mulţime de alte lucruri "prohibite".

Bravo, zice lui Merzuc, o să putem face acì un chefuleţ."

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul III: În spre planeta Aurora

2007-03-07T04:21:00.000-08:00

"A doua zi, Ragomi deşteptă pe Merzuc, care abià putù deschide ochii umflaţi de doru de-a mai remâne închişi.

Se aprovizionară cu cele mai trebuincioase, îndopară coşul balonului cu fel de fel de conserve, mezeluri, licheruri, vinuri scumpe, ţuică, prăjituri. Cu diferite aparate: un cinematograf, un fonograf, un telefon fotograf; în sfârşit, multe şi mărunte.

O lume nesfârşită începù să se adune ca şi în ajun, cu singura deosebire că de rândul ăsta stătù la locul ei, mulţumită bravilor jandarmi, din care jumătate fură găsiţi întinşi pe iarbă şi veghind cu ochii închişi.

Motorul începù să sbârnâie şi când Merzuc rostì obişnuita comandă: Daţi drumul! un ura formidabil isbucnì din toate piepturile; aeronauţii salutară cu cascheta, şi-şi îndreptară privirile către familia lui Ragomi, care privià la giamlâc. La revedere! la revedere! Batistele fâlfâiau şi ochii tuturor se umplură de lacrimi.

Falnicul vultur se înălţă mai întâiu încetişor, apoi îşi luă sborul. Pe pământ nu se mai zăreà nimic. O tăcere solemnă domnea, parcă nici o făptură numai vieţuià. Soarele, roşu la faţă, ca o fiinţă ce are să-şi mărturisească o greşeală, trimetea salutări prieteneşti în dreapta şi în stânga ; pe de altă parte, bălaia lună de mult s'a retras în culcuşul ei.

Ambii călători tăceau. Merzuc erà ocupat la cârmă. Ragomi sonda văzduhul, întru cât astrul falnic'i dedeà voie. Barometrul arătà vreme frumoasă, dar argintul viu din termometru începù să se pitulească din ce în ce mai mult, ca şi omul care se înghesuie de frig sub plapomă. Cu toate acestea, fiind bine echipaţi, cei doi prieteni nu simţiră prea mult neajunsurile unui drum atât de lung.

"Nitnelva" despicà văzduhul cu o iuţeală de 200.000 de kilometri pe minut. Când începù să se apropie de "Aurora", întâlnise şi alte aeroplane, cari se îndreptau în diferite direcţiuni, se salutară unul pe altul cu câte o lovitură de pistol, al cărui sgomot se repeta ca pe şeapte bolţi diferite.

Cu duşmani mulţi nu s'au întâlnit. La un punct oarecare însă, pe când se înoptà, observară că un aeroplan prea se apropie de ei.

- Bagă de seamă, strigă Merzuc lui Ragomi, este un aeroplan-pirat, care vreà să ne atace pe întuneric; fă lumină.

Ragomi îndreptă atunci reflectorul electric spre duşman şi cu iuţeala fulgerului îi trimise câteva lovituri-încărcate cu nişte gazuri asfixiante cari îl răsturnară dintr'o dată. Din cauza repeziciunei şi a frecărei cu atmosfera, toţi piraţii s'au aprins şi au ars ca o lumânare. Astfel îşi explică Ragomi de ce bolizii erau aşa de deşi de câtă-va vreme.

Mai încolo iarăşi, câte-va fiare aeriene, cu cap de leu, de tigru, ori de lup, cu aripele lor întinse încercară să-i restoarne. Dar Ragomi, trăgaciu îndemânatec, le luă vederea cu ajutorul unei puşti cu ace.

O mică furtună atmosferică erà p'acì, p'acì să-i facă să privească cu faţa'n jos, dar din fericire resistară şi o biruiră, mulţumită lui Merzuc.

În fine, după o călătorie de două zile şi două nopţi, căci e mai greu de urcat de cât de coborât, intrară bravii noştri aeronauţi în atmosfera planetei "Aurora".

Din momentul acesta, numai fu nevoie nici de cârmă, căci gravitatea planetei "Aurora" atrage în spre dânsa toate obiectele şi toate fiinţele."

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul II: Cum s'a descoperit planeta Aurora

2007-03-07T04:07:00.000-08:00

"Merzuc nu-şi scoase bine blana, când Ragomi îl întreabă:

- De ce-ai plecat! povesteşte-mi păţaniile tale.

- Până una alta, mor de sete şi mă cam ia cu frig.

- Să-ţi dau un coniac?

- Nu obişnuiesc.

- Un ciai bun cu rom?

- Nici asta, sunt băuturi cari nu se cunosc pe la noi, adică acolo sus. Mie să-mi faci o limonadă caldă.

- O limonadă caldă ?! Apoi la noi se bea rece, ca răcoreală. Dar, în fine, să-ţi fac pe plac, căci văz că ţi-ai schimbat obiceiurile. Pe când erai mic, tată-tău, cum te-ai înţărcat, îţi dedeà vin în loc de lapte, şi ce vin!

- Multe s'au mai schimbat de atunci, şi vinurile voastre! (După ce bău limonada). Să-ţi povestesc ce mi s'a întâmplat:

- Eram de 10 ani când, după cum ştii, dispărui din oraş. Toată lumea mă crezu furat de vre-o ţigancă; în realitate însă, fui luat de un mare astronom, Resmov, bun prieten cu tată-l meu şi care ţineà la mine ca la ochii din cap.

- Mă faci foarte curios. Continuă.

- Într'o zi, prietenul Resmov vine gâfâind la noi; de repede ce voia să suie treptele scărei, i se împleticiră picioarele, căzu după câte-va trepte, îşi scrânti o mână şi un picior, ochelarii i se sparseră; dar cu toate astea, se urcă glonţ la tata.

Tata, de şi crâşmar, era totuşi un om cu carte şi când nu veniau muşterii, citea, citea într'una, de toate. Tocmai era adâncit în citirea unei cărţi, când Resmov se apropie de el, îl bate pe umeri; tata tresare şi-l întreabă:

- Ce e cu tine, Resmov? Ce arăţi aşa zăpăcit?

- Am descoperit ceva grozav!

- America?

- Nu, căci e găsită de altul.

- Că pământul nu e rotund? Că nu se învârteşte în jurul lui? Bagă de seamă să nu paţi ce era să pată Galileu.

- Nu! Nu! Am descoperit o planetă, cam mititică, nu e vorbă, căci abia se vede de acì ca gămălia unui ac, dar am un telescop minunat!

- Apoi?

- Şi ce e mai curios, e că am găsit că e locuită. Să vezi cum se plimbă fiinţele alea, cu cari ard de nerăbdare să fac cunoştinţă, par'că sunt nişte furnicuţe!

- Cum ai botezat-o?

- Mă rog, n'am botezat-o încă, la asta eşti tu mai meşter; căci tocmai pentru asta am venit acì. Botez fără băuturică nu merge. Ai priceput?

La vorbele astea, tata se scoboară în pivniţă, de unde aduse un vin roşu rubiniu, care făcù să sclipească ochii lui Resmov de plăcere, când ' l văzu în pahare.

Ne aşezarăm câte-şi trei la masă şi băurăm în sănătatea noii planete "Aurora".

După ce golirăm vre-o două sticle, astronomul Resmov făcù cunoscut lui tata că vreà să viziteze această planetă şi că şi-a ales un tovarăş de drum.

- Pe cine, întreabă tata?

- Pe fiu-tău.

- Ce, glumeşti?

- De loc, ce pricopseală va face acì ? Colo sus, cine ştie, va da de vre-un noroc neaşteptat; apoi venim să te luăm şi pe tine. Să nu zici nu!În sfârşit, după o lungă chibzuire, tata consimţi să mă lase să plec. Promise că nu va vorbi nimănuia de plecarea noastră. Şi a doua zi, pornirăm cu un balon în spre planeta Aurora de unde viu acum ca să te iau la rândul meu.

- Îţi râzi de mine ? spuse Ragomi. Am nevastă, copii, cum o să-i las acì ? Şi cu gazeta ce fac ?

- Tocmai, ca reporter ai datoria să te interesezi şi de alte lumi, e existenţa ta, gândeşte-te la articolele senzaţionale de reportaj ce o să faci. Şi apoi nervos, cum mi te pari, poate să-ţi priiască schimbarea aerului.

Ragomi stă la îndoială.

- Gândeşte-te bine. Lumea ce o s'o vezi este o lume foarte bizară, care te va interesà mult. Haide, nu mai stà pe gânduri.

- Să-ţi spun drept, propunerea ta ' mi surâde. Sunt sigur că nu o să închiz ochii toată noaptea gândindu-mă la ea. Stai să mă duc să anunţ nevasta.

Ragomi se reîntoarce peste un sfert de ceas zâmbind.

- Nevasta a consimţit. O să trebue însă, înainte de plecare, să pun la cale nişte afaceri cu ai casei.

- Roagă-i să ne pregătească şi ceva merinde.

- Fii pe pace. Până una alta, culcă-te pe canapeaua asta, dormi liniştit. La patru dimineaţa, viu să te scol. Noapte bună! "

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul I: Balonul - Aeroplan "Nitnelva"

2007-03-07T03:55:00.000-08:00

"Suntem în anul 1907, luna Aprilie I-iu. Mulţumită razelor calde ale "astrului" maiestos, vremea e plăcută şi toată lumea, veselă că a scăpat de o iarnă aspră, cutreeră uliţele însemnate ale oraşului în lung şi în lat: cari după târguială, cari ca să admire galantarele primenite şi împodobite cu felurite mărfuri estetic rânduite; multe din trecătoare păşesc alene, altele par grăbite.

Ragomi urmà curentul general, umblând însă visător şi îndreptându-se spre casă. La un moment dat, trecù pe trotuarul din faţă, dându-şi prilejul de a studià această mulţime compactă, felurită şi curioasă.

El ajunge astfel în apropierea casei sale, când observă un mare grup de oameni adunaţi. Îngălbeneşte. Să fie oare vre-un foc sau altă nenorocire, care să fi atras atâta lume? S'o fi dărâmat casa lui aşà de şubredă? În sfârşit, fel de fel de închipuiri îi treceau prin creieri în acea clipă, şi depărtarea până la casa lui i se părù ca niciodată de mare.

Se linişteşte însă repede, căci lumea aveà ochii ţintiţi spre văzduh. Ce să fie oare? O stea cu coadă? Să prevestească cerul vre-un războiu? Vre-un nor de lăcuste, de aceste insecte lacome cari ar înghiţi toată lumea vegetală, păgubind pe cea animală? Sau vre-un altul de gândaci, mosafiri nepoftiţi? Nimic din toate astea. Lumea holbà ochii la un monstru, a cărui formă nu o puteà deosebi încă şi care se coborà mândru, încetul cu încetul.

Ce e dihania asta, întrebă unul ? Să ne armăm şi s'o primim cu lovituri de puşti, răspunde altul; unul îşi făceà cruce de teama Necuratului. Femeile tremurau şi se văitau, crezând că e sfârşitul pământului. Cu un cuvânt, felurite sentimente domneau în poporul adunat.

- Staţi, oameni buni, strigă eroul nostru, cu glas tare; staţi, nu vă speriaţi, că nu e nimic; ceea ce se dă jos din cer nu e nici balaur năpraznic, nici potop de jigănii, ci un fel de balon.

- Un balon ?! repetă lumea înmărmurită, ne putând să crează.

- Da, un balon cu cârmă, care are chipul unei păsări.

În timpul acesta, balonul aeroplan se coboară jos şi atinge planeta în mijlocul unui maidan.

Lumea, care cu o clipită mai 'nainte voise să-l întâmpine cu pietre or cu plumb, începù să bată din palme şi să strige: Ura! Trăiască balonul Nitnelva!, după ce-i văzù numele scris pe învelişul de mătase.

Toţi cei de faţă -şi uliţa erà plină- căutară să se apropie de această minune venită de sigur de departe.

Aeronautul strigà din răsputeri, se rugà, implorà ca lumea să nu se apropie preà mult de balon, ca să nu-i strice ceva. De giaba.

Lui Ragomi îi veni atunci o idee ingenioasă. Intră numai decât într'o prăvălie de alături şi telefonă la poliţie să se trimeaţă fără întârziere un pluton de jandarmi spre a se înlăturà vre-o nenorocire.

Ofiţerul de serviciu la poliţie, curios şi el, porunci unui pluton să pornească şi se puse el însu-şi în frunte-i. Ca s'ajungă mai repede, jandarmii o luară la fugă, în pas gimnastic.

Ajunşi pe maidan, ei deteră lumea la o parte cu multă blândeţe şi cu sfaturile lor obişnuite de: circulaţi, domnilor, circulaţi, sfaturi însoţite pe ici pe colo de diferite mişcări ale mâinilor şi ale picioarelor, foarte simţitoare pentru privitori. Apoi înconjurară balonul-aeroplan.

Din balcon se ivi o fiinţă oblojită într'o blană de urs; ochii nu i se vedeau, căci purtà nişte ochelari albăstrui; în cap, o caschetă îmblănită. Tot portul lui îi dedeà o înfăţişare foarte stranie.

Se apropie de Ragomi şi-i întinde o mână, pe când cu cealaltă îşi ridică ochelarii pe frunte.

Ohuri şi ahuri de surprindere: îmbrăţişările, sărutările nu mai conteniau, căci aeronautul nu erà altul decât Merzuc, un prieten din copilărie, care dispăruse din oraş acum 20 de ani, fără să mai fi dat semne de viaţă.

- Ce fericire pentru noi că ne revedem!

- M'ai recunoscut numai decât? întreabă Merzuc.

- Inima începuse să-mi bată când ţi-ai arătat faţa şi un glas misterios îmi şoptià că nu puteai fi decât tu. Ce zici, trebuie să fii tare obosit de drum?

- Hm! Hm! aşà şi aşà, câteva sutimi de mii de kilometri în câteva ceasuri, trebue să ai putere să le străbaţi, şi colo sus nu cam e prea cald.

- De unde vii?

- 'Ţi voiu răspunde numai decât, lasă întâiu să iau câteva măsuri.

Merzuc se apropie de jandarmi şi spuse capului lor, un sergent-major, ceva la ureche.

- Fii pe pace, domnule, poţi dormì liniştit, că noi nu închidem ochii, lasă-te pe mine, că nu va lipsì nici o frânghie; pe cel care îl prindem, îl spânzurăm de balon, fără vorbă multă.

Merzuc mulţumeşte călduros, făgăduindu-le o bună răsplată; apoi ia la braţ pe Ragomi, intră în curtea acestuia -căci era alături- pe când lumea se risipeà încetul cu încetul în negura cea deasă.

- Iartă-mă, zise Ragomi, prietenului său, curtea mea lasă de dorit: noroiul nu s'a uscat încă şi proprietarul meu, un om sgârcit, întoarce capul când îi vorbeşti de caldarâm. Păşeşte deci cu băgare de seamă pe scândurile acestea.

- Dar ce crezi oare, mă Ragomi, că eu am umblat numai pe trandafiri? Las' că sunt învăţat, haide mai iute sus.

La intrarea lui în casă, copiii lui Ragomi se cam speriară; iată vine şi nevasta şi după prezintările cuvenite, vechii prieteni se închid în birou, un birou cochet, micuţ, cam întunecos şi în care nu încap de cât doui sau trei inşi cel mult...dacă nu vor să se lovească unii de alţii în coate."