Wednesday, March 7, 2007

Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul VIII:Capitala "Nitnelva"

Erau orele opt seara, când se urcară într' un automobil şi porniră spre oraş.
Ragomi rămase în extaz, căci nu ştia ce s' admire mai 'nainte: marea regularitate şi curăţenie a uliţelor sau simetria şi simplicitatea elegantă a construcţiilor, ori strălucirea neaşteptată a iluminaţiei.
- Aveţi vre-o sărbătoare oficială, vre-o primire a vre-unui suveran vecin ?
- Nici una, nici alta. Aurorienii sunt oameni practici; au constatat că cu cât lumina e mai îmbelşugată, cu atât rău-făcătorii sunt mai puţin numeroşi. Până şi Morfeu nu îndrăzneşte să calce pe acì , dar mite să fure pe păzitori!
- Adică, cum s'ar zice la terieni: nu-i fură somnul.
-Tocmai, şi mulţumită felinarelor de radium, care se găseşte în cantităţi mari pe acì, tot oraşul înoată în valuri de lumină. Nu rămâne un colţ care să nu fie mângâiat de lumina lor argintie.
Peisagiul muntos din jurul oraşului, sub această lumină fermecătoare, alcătuia o privelişte care nu se poate descrie şi nu s'a cântat încă, pentru că pe aici sunt preà puţini literaţi şi mai cu seamă puţini poeţi.
Bulevardele erau largi de câte 100 de metri, străbătute în lung şi în lat de tot ce'şi poate închipui cineva ca mijloc de transport, dela cel mai simplu telegar al laptagiilor, până la cel mai luxos automobil.
Pe de-asupra oraşului pluteau fel de fel de baloane, de diferite forme: omnibusuri aeriene, trenuri, etc. se încrucişau fără a se ciocnì, atât de bine erau cârmuite.
Pe uliţă nu se auzeà cel mai mic sgomot, nici tropotul cailor, nici roţile grele ale camioanelor, cari călcau parcă pe bumbac, de şi caldarâmul erà de piatră cubică, - şi aceasta mulţumită roţilor de cauciuc şi galoşilor din aceeaşi substanţă, în cari sunt încălţate copitele cailor.
Încercarea de a se înlocuì acest pavagiu cu cel mai modern la terieni, adică cel făcut din piftie gudronată, a dat rezultate dezastroase pentru nenorociţii cai, al căror număr s'a împuţinat în câteva zile.
S'a renunţat cu desăvârşire la acest sistem, socotit ca cel mai barbar.
Rasa şevalină a fost astfel scăpată de la peire sigură.
Oboseala a început să stăpânească pe călătorii noştri. Ajunşi acasă, îşi luară noapte bună unul dela altul şi închiseră ochii până dimineaţă.

No comments: