Un reporter în noua planetă Aurora, capitolul XVI: La o haltă spre drumul dentiştilor

Cum să-şi astâmpere setea ce mistuia pe bietul Ragomi? Intrară într'o cofetărie, unde fură serviţi chiar de patron care, când auzì că are în faţa lui un gazetar, le propuse să-i viziteze instalaţiile sale, în speranţa unei reclame gratuite.

Primiră bucuros. Cum păşiră pragul laboratorului, îşi deteră seama de locul însemnat ce'l ocupă higiena în acest local.

La ora 5 dimineaţa, când trâmbiţa îi deşteaptă din somn, toţi lucrătorii, adunaţi într-o hală specială, fac rugăciunea obişnuită, adică o serie de exerciţii fizice, cu diferite aparate de gimnastică. Apoi urmează baia, un manicur le complectează toaleta mâinilor, cari joacă un rol atât de însemnat în pregătirea acestor nimicuri după cari femeile şi copiii se înebunesc. După dejun, intră în laborator plini de râvnă. Mai multe robinete de apă sunt la disposiţia lor, împiedicând astfel să nu se strecoare în aluat vre-un lichid străin ce căldura laboratorului, mai cu seamă în anotimpul călduros, face să picure de pe obrazul lor.

Ce deosebire între aceşti bravi luptători în folosul dentiştilor - de la cari li s'ar cuvenì o pensie - şi cei de pe planeta teriană, unde simţul curăţeniei este necunoscut.

Somnoroşii sunt duşi în aşa zisul laborator, unde paraziţii de tot soiul găsesc un loc prielnic de cultură. Baie ? Cel mult de două ori pe an. Nu fac iei oare zilnic o baie de vapori în laborator? Îmbrăcămintea lor nu se deosibeşte de a zugravilor de pereţi. A stăruì mai mult asupra regimului la care sunt supuşi lucrătorii terieni, ar însemna să căutăm cu dinadinsul a potolì pofta şi plăcerea ce simt terienii pentru asemenea fleacuri dulci.

Ragomi îşi aminteşte de o bucată de sârmă şi de mucava ce le-a găsit o dată în trupul unei prăjituri teriene. Dacă ar fi fost o fire lacomă, de sigur că numai un marş funebru ar fi putut pune capăt indigestiei. Nu se mai ţine socoteală de cazurile în cari diferite vieţuitoare îşi fac din miezul acesta dulce amarul lor ţintirim; pentru că aceste corpuri sunt transportate fără mare alai în cavoul lor, adică în stomac, unde himistul însărcinat cu lucrările multiple şi delicate din acest laborator, le disolvă repede într'o soluţie gastrică.

Merzuc ascultă cu atenţiune aceste reflexiuni pe cari le complectează cu ale sale.

Acì pe planeta Aurora, aceste cazuri de invazii străine sunt aproape necunoscute, zice Merzuc. Şi dacă s'ar întâmpla, cofetarul ar suferì urmările neglienţei personalului său. Nimeni nu-i mai calcă prăvălia, pe care cârmuirea o închide, când asemenea greşeli grave ar avea urmări fatale.

PS: Probabil că Amargo e sictirit rău pe Capşa: cofeturile de pe Podul Mogoşoaei trebuie să-i fi căzut de travers. Ni se arată, totuşi viziunea de coşmar a unui corporatism totalitar. Gen chaebol, zaibatsu & co.