"După ce luară biletele, se plimbară puţin pe peronul gărei. Ceea ce surprinse pe Ragomi fu curăţenia exemplară ce constată în gară, cu toată mişcarea extraordinară. Nimeni n'avea voie să se abată dela regulamentul afişat. Hârtiile se aruncau în fundul unei cutii. Scuipătoare foarte practice erau aşezate din depărtare în depărtare.Un călător era tocmai să se urce în vagon, când îl apucă un acces de tuse. După faţa lui, părea că suferă de astm, boală de care nu sunt scutiţi nici Aurorienii, spunea Merzuc.
Uitând în acea clipă de suferinţă regulamentul gărei, asvârli jos ceea ce fierbea în pieptul său. Păzitorul, cu ochii săi de sfinx băgă de seamă şi se apropie politicos de astmatic, zicându-i:
- Aţi călcat regulamentul, binevoiţi a plăti amenda de 10 moiari [1]
- Nu mă opun, dar n'am monedă schimbată şi sunt foarte grăbit.
- Atunci, trimeteţi, vă rog banii prin pneumaticul de la prima staţie.
- Negreşit, iată şi adresa mea. Te felicit, băiete, ştii să-ţi faci datoria.
"Pneumaticul" este o invenţie a Aurorienilor, prin care se expediază bani, bagaje, etc. Tot oraşul Nitnelva este străbătut de această fericită invenţiune."
[1]Monedă auroriană în valoare aproximativă de un leu nou.
![Validate my Atom 1.0 feed [Valid Atom 1.0]](valid-atom.png)

No comments:
Post a Comment